1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:39
No menu items!

Premierul, nemulțumit de Poliție:”S-a retras în ultima perioadă și nu a mai fost vizibilă”

spot_img

Premierul Florin Cîţu a declarat că Poliţia s-a retras în ultima perioadă și nu a mai fost vizibilă în acţiuni pentru respectarea măsurilor de stopare a pandemiei, dar este momentul să revină.

„Cred că s-a retras în ultima perioadă şi nu a mai fost vizibilă. E momentul să revină pentru că încă nu am trecut de pandemie şi sunt reguli care trebuie respectate. Am atras atenţia că văd din ce în ce mai multe persoane pe stradă care nu poartă mască, acum o lună şi jumătate, şi am spus că dacă ne relaxăm prea repede ajungem la această situaţie şi, din păcate, am ajuns aici, iar măsurile pe care le luăm au doar rolul de a reduce aceste efecte al pandemiei. Sunt măsuri luate după discuţii cu toată lumea, măsuri care să ne ajute pe noi să accelerăm campania de vaccinare şi să reducă presiunea de pe sistemul de sănătate, pentru că aţi văzut că este o presiune foarte mare”, a afirmat, joi, premierul la Digi24.

El a spus că a cerut prefecţilor, preşedinţilor de consiliu judeţean, să nu mai vadă de luni imagini cu oameni care stau la cozi sau prin cluburi, fără să respecte regulile de distanţare socială.

“Dacă ai o carantină de formă nu ajută cu nimic. Aceste măsuri adoptate de Guvern cred că vor ajuta foarte mult în perioada următoare, veţi vedea şi în Bucureşti, eu cred că vom vedea efectele imediat. Eu m-am uitat şi pe ultimele cifre din Bucureşti, am făcut apel acum câteva zile la primari, la prefecţi, la Ministerul Afacerilor Interne, să fie mai vizibile toate acele autorităţi care sunt responsabile, şi poliţişti, dar mai sunt şi alţii”, a mai precizat Cîțu.