2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:08
No menu items!

Premierul i-a cerut ministrului Economiei să retragă proiectul privind reorganizarea companiilor de stat şi să clarifice subiectul

spot_img
Premierul i-a cerut ministrului Economiei să retragă proiectul privind reorganizarea companiilor de stat şi să clarifice subiectul
foto: cotidianul.ro

Proiectul privind restructurarea sau reorganizarea unor companii de stat, ce presupune concedieri colective până în 2018, nu a fost prezentat Guvernului şi nu este susţinut de acesta, Victor Ponta cerându-i ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să-l retragă de pe site-ul instituţiei şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Executivului.

“În legătură cu informaţiile apărute în presă referitoare la un aşa-zis program de disponibilizări în 16 companii de stat din energie, Biroul de presă al Guvernului este în măsură să facă următoarele precizări: Guvernul României nu a discutat şi nu a aprobat un astfel de proiect. (…) Singurul proiect susţinut de Guvern este unul referitor la prelungirea unor termene prevăzute în OUG 116/21.12.2006”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Executivului.

Proiectul afişat pe site-ul Ministerului Economiei nu a fost prezentat Guvernului şi nu este susţinut de acesta. 

”Primul-ministru i-a cerut ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă acest proiect de pe site-ul ministerului şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului”, susţine Biroul de presă al Executivului.

Un proiect de ordonanţă de urgenţă ce prevedea că 15 societăţi din domeniul energetic vor aplica programe de restructurare/reorganizare ce vor presupune concedieri colective până în 2018 salariaţii disponibilizaţi urmând să beneficieze de măsuri de protecţie socială a fost publicat miercuri pe site-ul Ministerului Economiei.

A.V.