Premierul Alexis Tsipras trebuie să vină cu propuneri serioase de reforme, au declarat oficialii Eurogrupului
Angela Merkel şi Francois Hollande au cerut premierului grec un plan de măsuri, după reuniunea Eurogrupului de luni, urmată de summitul şefilor de stat din zona euro. După consultările binomului franco-german de la Paris, concluzia oficialilor a fost că grecii au o uşă deschisă, cu condiţia unor propuneri serioase.
Luăm act de rezultatul referendumului şi respectăm votul grecilor pentru că în Europa este democraţie. Am ascultat şi mesajul tuturor partidelor democratice elene care s-au reunit astăzi şi au afirmat dorinţa ca ţara lor să rămână în zona euro. Poarta rămâne deschisă pentru discuţii.
Francois Hollande, preşedintele Frantei
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că își dorește să evite o ieșire a Greciei din zona euro dar că „este momentul să se revină la masa negocierilor”. Juncker a făcut această afirmație cu câteva ore înaintea summit-ului crucial al zonei euro, potrivit AFP.
Am fost deja foarte solidari cu Grecia şi ultimele propuneri pe care le-am făcut au fost foarte generoase. Va trebui să vedem şi care este reacţia celorlalte 18 ţări, aceasta este tot democraţie, ne-am împărţit suvernatinatea, suntem 18 ţări cu aceeasi monedă si de aceea, împreună trebuie sa fim responsabile şi să arătăm solidaritate.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei
În acest moment, favorabile finanţării Greciei sunt Spania, Italia şi Franţa, opoziţie făcând în principal statele mici, ca Slovacia, care au adoptat recent moneda unică europeană cu preţul multor reforme.