1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:11
No menu items!

Premierul Fico, aflat la terapie intensivă, „poate să vorbească puţin”, dar situația este foarte critică

spot_img

Premierul slovac Robert Fico, care a fost împuşcat miercuri, este „capabil să vorbească”, dar starea sa rămâne „foarte critică”, potrivit preşedintelui ales al ţării, Petr Pellegrini, care spune că a reuşit să vorbească cu el joi timp de „câteva minute”, relatează AFP, citată de News.ro.

Potrivit aliatului său de lungă durată, Petr Pellegrini, Fico este „foarte, foarte obosit”.

„Poate vorbi, dar numai câteva fraze”, a declarat Peter Pellegrini în faţa spitalului din Banska Bystrica (centru) unde este internat liderul slovac în vârstă de 59 de ani.

„Este foarte, foarte obosit, deoarece este sub medicaţie. Situaţia este încă foarte critică”, a declarat Pellegrini.

Fico, în vârstă de 59 de ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore

Miriam Lapunikova, directoarea Spitalului Universitar F.D. Roosevelt din Banska Bystrica, unde este tratat Fico, a declarat că premierul în vârstă de 59 de ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore cu două echipe pentru a trata multiplele plăgi împuşcate. „În acest moment, starea sa este stabilizată, dar este cu adevărat foarte gravă. El va rămâne internat în unitatea de terapie intensivă”, a declarat ea reporterilor.

Preşedintele slovac Zuzana Caputova a făcut apel la calmarea tensiunilor politice. Pellegrini a apărut alături de ea la o conferinţă de presă înainte de a merge să-l viziteze pe Fico şi a îndemnat partidele să suspende sau să îşi atenueze campania pentru alegerile europarlamentare de luna viitoare.

„Dacă există ceva de care poporul slovac are nevoie urgent astăzi, este cel puţin un consens şi o unitate de bază între reprezentanţii politici slovaci”, a declarat Pellegrini, care a câştigat alegerile din aprilie pentru postul de preşedinte, o funcţie larg ceremonială.

Zvonul potrivit căruia partenera atacatorului ar fi fost o femeie din Ucraina, iar acesta l-ar fi radicalizat este fake news

La rândul său,  şeful poliţiei, Ľubomír Solák, a infirmat zvonurile care circulă potrivit cărora partenera atacatorului ar fi fost o femeie din Ucraina, iar acesta l-ar fi radicalizat. „Nu se confirmă nicio astfel de informaţie, este un fals”, a subliniat el, citat de aktuality.sk.

Tentativa de asasinat a dat naştere unor controverse legate de paza preşedintelui.

Anchetă privind scurgerea de informații din interiorul poliției

Niciun poliţist nu a fost suspendat deocamdată  în legătură cu evenimentele care au urmat asasinatului de miercuri. Inspectoratul de poliţie cercetează scurgerea unei înregistrări video cu presupusul trăgător aflat în secţia de poliţie, precum şi scurgerea fotografiei de pe cartea de identitate a autorului tentativei de asasinat asupra premierului.

De asemenea, din cauza numărului mare de informaţii neverificate despre starea sa de sănătate, spitalul doreşte să propună Biroului Primului Ministru să posteze periodic pe canalele sale de social media informaţii scurte şi verificate despre evoluţia situaţiei, dar cu accent pe siguranţa şi intimitatea premierului.

Este probabil ca o comisie medicală să se reunească luni pentru a decide asupra următoarelor măsuri şi tratamente. Experţii de la Centrul de Cardiologie din Banská Bystrica au comunicat, de asemenea, cu medicii de la Spitalul Roosevelt.

Poliţia nu a oferit detalii despre anchetă, dar a declarat că a sporit securitatea la parlamentul slovac, precum şi în jurul sediilor de presă şi al şcolilor.