1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:15
No menu items!

Premierul Ciucă participă la şedinţa coaliţiei pentru găsirea de soluţii privind preţurile la carburanţi. Decizia anunțată până joi

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă participă, miercuri, la şedinţa Coaliţiei, după ce în cursul dimineţii a avut o întâlnire, la sediul Guvernului, cu miniştrii Energiei şi Finanţelor, pentru găsirea de soluţii privind preţurile majorate la carburanţi. Decizia Executivului urmează să fie anunţată până joi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a confirmat că în cursul dimineaţii de miercuri a avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu miniştri şi secretari de stat de la Ministerul Energiei şi Ministerul Finantelor, alături de conducerea ANAF şi a Consiliului Concurenţei, precum şi Secretarul General al Guvernului.

Potrivit lui Dan Cărbunaru, tema a fost legată de soluţii pentru gestionarea situaţiei preţurilor la carburanţi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că aceste soluţii urmează să fie stabilite şi comunicate până joi.

PSD a transmis, miercuri, soluţiile pentru reducerea preţurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preţ maximal sau limitarea adaosului pe lanţul comercial, arată un comunicat de presă al formaţiunii.

PSD spune că Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţia Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă în acest domeniu, iar experţii PSD sunt pregătiţi să vină în sprijinul Ministerul Energiei pentru elaborarea actului normativ.

„Precizăm totodată că, aşa cum a subliniat chiar purtătorul de cuvânt al PNL, intervenţia Guvernului în acest domeniu nu trebuie să se facă prin instrumente fiscale întrucât acestea sunt dificil de implementat şi nu garantează reducerea preţurilor la consumatorul final. De altfel, se poate observa că soluţiile fiscale implementate în alte state europene, cum ar fi reducerea accizelor şi a TVA în Germania, nu i-au determinat pe operatorii economici să scadă preţurile la pompă. Ar fi deci o greşeală fundamentală ca Guvernul României să opteze pentru soluţii care au eşuat deja în altă parte”, mai indică sursa citată.

                                                                                                                    Adina Silav