-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:59
No menu items!

Premierul Ciucă, mesaj de Crăciun: „Generozitatea, solidaritatea şi empatia sunt adânc impregnate în gena poporului român”

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Crăciun, că generozitatea, solidaritatea şi empatia sunt adânc impregnate în gena poporului român şi că acest lucru trebuie să se reflecte nu doar la nivel interuman, ci şi la nivelul întregii societăţi, prin susţinerea acelor idei care oferă şanse egale tuturor. El le mulţumeşte celor care, într-un moment sau altul, au dat dovadă de grijă creştinească faţă de semeni.

Mesajul de Crăciun al premierului Ciucă:
 
„Sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne oferă, în aceste zile, toată bucuria momentelor petrecute împreună cu familia şi toţi cei dragi, cu farmecul de neegalat al vechilor tradiţii de Crăciun şi cu sentimentul că toţi putem fi mai buni în relaţia cu cei din jur.
 
Tuturor românilor le doresc să fie sănătoşi şi să se bucure de ceea ce au realizat până acum în plan personal, iar împreună să avem încredere în viitor.
 
Cred în puterea faptelor bune de a alina în momentele de cumpănă şi de a schimba vieţi în bine. Generozitatea, solidaritatea şi empatia sunt adânc impregnate în gena poporului român şi cred că acest lucru trebuie să se reflecte nu doar la nivel interuman, ci şi la nivelul întregii societăţi, prin susţinerea acelor idei care oferă şanse egale tuturor. 
 
Sărbătoarea Crăciunului este un prilej bun să le mulţumesc celor care, într-un moment sau altul, au dat dovadă de grijă creştinească faţă de semeni.
 
Să ne bucurăm de acest Crăciun şi să dăruim la rândul nostru bucurie!
 
Crăciun fericit, dragi români, dumneavoastră şi tuturor celor care marchează astăzi această frumoasă sărbătoare creştină!”
 
R. Dan