4 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 10:41
No menu items!

Premierul Ciucă, anunț important pentru românii care vor să-și instaleze panouri fotovoltaice

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, în deschiderea şedinţei de Guvern, despre instalarea de panouri fotovoltaice, că există fondurile necesare şi pot să ridice până la 3 miliarde de lei suma alocată pentru acest proiect, el adăugând că discutăm de aproximativ 150.000 de gospodării care pot să acceseze programul.

”Au fost întreprinse o serie de măsuri, una dintre ele este cea care vizează instalarea de panouri fotovoltaice la nivelul gospodăriilor individuale. Am discutat cu domnul ministru Tanczos care ar putea fi măsurile pe care le putem lua la nivelul Guvernului, astfel încât să asigurăm accesul cât mai multor oameni şi gospodării la acest program. Avem fondurile necesare şi în acest sens putem să ridicăm până la 3 miliarde de lei suma alocată pentru acest proiect”, a declarat premierul Ciucă, adăugând că este vorba de aproximativ 150.000 de gospodării care pot să acceseze programul.

Şeful Executivului i-a cerut ministrului Mediului ”să aibă în vedere evitarea birocraţiei excesive, pentru ca procesul să se deruleze oportun şi să nu mai ajungă ca la finalul de an să se aglomereze toate aceste activităţi birocratice şi absolut nefolositoare care nu ajută cu nimic, nici pe ei nici pe cetăţeni”. 

Ministrul Mediului a răspuns că ministerul îmbunătăţeşte sistemul informatic cu care a lucrat anul trecut, pentru a prelua din sarcina AFM. ”Faţă de 2020 când AFM a avut puţin peste 72.000 de beneficiari, anul trecut au apelat peste 200.000 de sprijinul oferit de AFM pentru diverse programe, fotovoltaice, rabla Clasic, Rabla PLus la maşini sau la electrocasnice.

”Deja AFM a devenit o instituţie care oferă sprijin financiar în această perioadă critică din punct de vedere energetic, la sute de mii cetăţeni”, a mai spus Barna.

                                                                                                                    Adina Silav