6.2 C
București
vineri, 20 decembrie 2024 - 22:07
No menu items!

Premierul Ciucă: 90% dintre medicii de familie sunt vaccinaţi. Este cel mai elocvent exemplu de încredere în ştiinţă

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, după întâlnirea cu reprezentanţii medicilor de familie, că 90% dintre aceştia sunt vaccinaţi, ceea ce arată încrederea în ştiinţă al celor din domeniu. ”Am aflat că peste 90% dintre medicii de familie sunt deja vaccinaţi, ceea ce eset un lucru îmbucurător. Este de subliniat faptul că  acesta poate fi considerat cel mai elocvent exemplu de încredere în ştiinţă al celor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu”.

Premierul a mai spus că la nivelul Guvernului, vor fi asigurate resursele necesare pentru a susţine sistemul sanitar să facă faţă efectelor pandemiei, iar consultările cu specialiştii trebuie să rămână o constantă în gestionarea crizei sanitare.

”Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor medicilor de familie, cei mai aproape de cetăţeni şi cei care cunosc bine comunităţile locale”, a spus premierul, în deschiderea şedinţei.
 
El a mai precizat că a făcut apel la aceştia, să continue efortul făcut până acum astfel încât, împreună să depăşim cu bine, într-o perioadă cât mai scurtă, pandemia COVID-19. 
 

”Am aflat că peste 90% dintre medicii de familie sunt deja vaccinaţi, ceea ce eset un lucru îmbucurător. Este de subliniat faptul că  acesta poate fi considerat cel mai elocvent exemplu de încredere în ştiinţă al celor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu”, a spus premierul. 

 
”Pe acest pilon construim rolul cheie pe care îl vor avea medicii de familie în gestionarea pandemiei”, a mai spus şeful Executivului.
 
”Prin implicarea lor în extinderea capacităţii de testare a pacienţilor, aplicarea tratamentului şi monitorizarea persoanelor cu forme uşoare ale bolii, precum şiu informarea cetăţenilor cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, constituie măsuri care se impuneau pentru a putea face faţă valului cinci al pandemiei”, a mai adăugat Nicolae Ciucă.
 
Nicolae Ciucă a mai declarat că, împreună cu măsurile prezentate de ministrul Sănătăţii, aceste acţiuni vin să pregătească gestionarea eficientă a valului cinci al crizei sanitare.
 
”La nivelul Guvernului, vom asigura resursele necesare pentru a susţine sistemul sanitar să facă faţă efectelor pandemiei, iar consultările cu specialiştii trebuie să rămână o constantă în gestionarea crizei sanitare”, a spus premierul.