-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:08
No menu items!

Premierul Cîțu nu mai e nici el de acord cu el. Joi a numit un secretar de stat, vineri s-a răzgândit și l-a demis

spot_img

Potrivit unei decizii apărută vineri în Monitorul Oficial, premierul Florin Cîțu a semnat o decizie de eliberare din funcție a unui secretra de stat în Ministerul Sănătății. Decizia vine la o zi după ce premierul l-a numit în această funcție. Nu este prima oară când Florin Cîțu demite la o zi după numire.

Este vorba de medicul ortoped Cosmin Constantin Baciu susținut de PNL Bacău și care a primit validarea pentru această poziție în conducerea centrală a PNL încă de acum 3 luni de zile.

PNL Bacău, care și-a ales recent conducerii filialei, și-a exprimat opțiunea pentru Ludovic Orban la congresul PNL.

Sunt voci care spun că revocarea din funcția de secretar de stat a lui Cosmin Constantin Baciu, la doar o zi de la numire, ar avea legătură cu această opțiune anunțată.

Nu este pentru prima dată când premierul demite un secretar de stat la numai 24 de ore după ce l-a numit.

Pe 24 iunie, Marian Murguleţ a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării la o zi de la numirea în funcție. Surse politice au declarat că numirea sa nu a avut acordul BEx şi nici nu a fost supus unei verificări prealabile.