1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:20
No menu items!

Premierul Cîțu, față în față cu moțiunea PSD

spot_img

Senatorii şi deputaţii se reunesc joi în şedinţă comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de PSD. Aceasta este intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”. Ședința va începe azi la ora 14.00, iar marțea viitoare va fi votată. Este cea de-a doua moțiune depusă în ultima lună împotriva Guvernului Cîțu, prima aparținând USR PLUS AUR.

Partidul Social Democrat cere – prin moţiunea de cenzură „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!” – plecarea urgentă a Cabinetului Florin Cîţu de la conducerea ţării pentru ca România să iasă „dintr-o continuă criză politică, economică şi socială”.

„Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români”, potrivit moţiunii.

Social-democraţii acuză și „pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil” care a generat o inflaţie galopantă”.

Totodată, în document se spune că „datoria publică creşte cu 1.700 de euro pe secundă”, iar „fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro”.

În moțiunea sa, PSD face referire și la dosarul deschis lui Florin Cîţu în SUA în urmă cu 20 de ani, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

                                                                                              C.D