-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:02
No menu items!

Protestele din Sănătate continuă. Premierul Ciolacu s-a întâlnit cu liderii Sanitas, fără succes

spot_img

Prim-ministrul nu a reușit să-i convingă pe liderii SANITAS să renunțe la proteste, care au declarat, după negocierile de la Guvern, că vor continua protestele până când revendicările le sunt aprobate. Practic, sindicaliștii au anunțat că nu vor renunţa la calendarul de proteste anunţat până când principala lor revendicare, de majorare a salariilor cu 20% pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, nu va fi rezolvată de guvernanţi.

Primul protest în stradă este chiar joi, 18 ianuarie, conform calendarului anunțat de SANITAS.

„VENIȚI ÎMPREUNĂ CU NOI la PRIMUL PROTEST DE STRADĂ DIN 2024 al angajaților din Sănătatea și Asistența Socială bucureșteană!

Joi, 18 ianuarie, Uniunea Sindicală SANITAS BUCUREȘTI pichetează sediul Ministerului de Finanțe din Bdul. Libertății nr 16 sector 5 .

Începând cu ora 9:30 suntem prezenți la ministerul responsabil cu gestionarea banului public pentru a cere o majorare cu cel putin 20% a salariilor TUTUROR CATEGORIILOR PROFESIONALE care lucrează în Sănătate și Asistență Socială!

Guvernanții trebuie să înțeleagă că răbdarea noastră, a angajaților din cele două domenii a ajuns la limită. Nu mai acceptăm amânări, explicații false sau promisiuni fără acoperire!
Este primul pas către grevă generală în cele două sisteme!”, au anunțat, miercuri seară, sindicaliștii din Sănătate.

Liderii Federaţiei Sanitas au susținut, după întâlnirea de la Guvern, că apreciază deschiderea la dialog a premierului pentru găsirea unor soluții, dar oferta premierului și miniștrilor este de creșterea veniturilor cu doar 10%, în loc de 20%, așa cum s-a prevăzut la negocierile anterioare.

„Nu ne-a dat proxima ocazie de creştere salarială, cei 20%, mâine, poimâine sau la sfârşitul lui martie, dar, îl citez pe domnul premier: ‘Daţi-mi voie să trag linie o dată pe săptămână cu voi sau o dată pe lună, să văd unde ajungem cu banii pe care îi pot oferi în continuare”‘, a explicat unul dintre liderii sindicaliștilor.

M. Nedelcu