3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 3:49
No menu items!

Premierul Australiei, „foarte încrezător” că semnalele detectate în Oceanul Indian ar proveni de la avionul dispărut

spot_img

Tony Abbott

Premierul australian Tony Abbott s-a declarat vineri „foarte încrezător” în faptul că semnalele detectate în sudul Oceanului Indian ar proveni de la cutiile negre ale avionului care efectua zborul MH370, dispărut pe 8 martie de pe ecranele radarelor civile, informează AFP.

„Am redus enorm de mult perimetrul căutărilor şi suntem foarte încrezători în faptul că semnalele pe care le detectăm provin de la cutii negre”, a declarat Abbott la Shanghai.

Vastul dispozitiv naval şi aerian mobilizat în zona în care probabil s-a prăbuşit avionul nu a descoperit nimic până la detectarea, weekendul trecut, a unor semnale de înaltă frecvenţă identice celor produse de balizele cutiilor negre ale unui avion.

Anchetatorii s-au lansat, de atunci, într-o cursă contracronometru pentru a găsi cutiile negre înainte ca balizele să nu mai emită din cauza terminării bateriilor, a căror durată de viaţă este de aproximativ 30 de zile.

„Ajungem în punctul în care semnalul, şi suntem foarte încrezători că este vorba despre cutii negre, începe să slăbească”, a declarat Tony Abbott, conform Sky News, adăugând că

speră să obțină „cât mai multe informații înainte de dispariţia definitivă a semnalului”.

Premierul australian a precizat că nu dorește să furnizeze detalii suplimentare înainte să-l informeze pe preşedintele chinez Xi Jinping despre ultimele rezultate ale anchetei. Din cele 239 de la bordul MH370, 153 erau chinezi.

Australia coordonează căutările internaţionale în sudul Oceanului Indian pentru găsirea epavei avionului de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, dat dispărut pe 8 martie, cu 239 de persoane la bord, în timp ce efectua o cursă Kuala Lumpur-Beijing.

C.A.