-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:19
No menu items!

Premierul Albaniei ateriza la Istanbul chiar în momentul atentatului

spot_img

Avionul care îl aducea pe premierul Albaniei, Edi Rama, într-o vizită oficială în Turcia, ateriza, marți seara, pe Aeroportul Internațional Ataturk din Istanbul chiar în momentul producerii atentatului.

Potrivit agenției de presă turce Dogan, citată de portalul francez 20 minutes, șeful executivului albanez și echipa sa, care urmau apoi să se deplaseze la Ankara, au putut fi plasați în siguranță, informează Agerpres.

Cel puțin 36 de persoane, inclusiv cetățeni străini, au fost ucise și 146 au fost rănite marți seara într-un triplu atentat sinucigaș pe aeroportul Ataturk din Istanbul, cel mai sângeros dintre cele trei care au vizat în acest an metropola turcă.

Potrivit autorităților, explozii au avut loc mai întâi la intrarea în terminalul de zboruri internaționale în jurul orei locale 22:00 (19:00 GMT). Trei atacatori au deschis focul asupra pasagerilor, precum și asupra polițiștilor de pază, care au ripostat, iar apoi atacatorii sinucigași s-au aruncat în aer într-un scenariu amintind de atentatele jihadiste care au însângerat Parisul în noiembrie trecut (circa 130 de morți).

Emanuel Stan