1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:22
No menu items!

Premierii din Europa Centrală și de Est și China se reunesc marți la București

spot_img

victor-ponta

Cea de-a doua reuniune la nivel de șefi de guverne din țările Europei Centrale și de Est și China se va desfășura marți la București.

La reuniunea la nivel înalt, alături de premierul Victor Ponta și de omologul său chinez, Li Keqiang, care efectuează o vizită oficială în țara noastră, vor participa șefii de guvern ai Albaniei, Bosniei-Herțegovina, Bulgariei, Cehiei, Croației, Estoniei, Lituaniei, Macedoniei, Muntenegrului, Poloniei, Serbiei, Slovaciei, Sloveniei și Ungariei și ministrul de Externe din Letonia.

Reuniunea de la București este cea de-a doua la nivel de prim-miniștri din Europa Centrală și de Est și China, după cea organizată în 2012 la Varșovia.

Potrivit Executivului, cu ocazia reuniunii la nivel înalt de la București, prim-miniștrii vor evalua stadiul de implementare a propunerilor de cooperare lansate cu un an în urmă la Varșovia, vor aborda domeniile și mijloacele concrete de dinamizare a relațiilor comerciale și investiționale între cele două zone, prin proiecte de cooperare în domenii precum energia, agricultura, infrastructura, transporturile, IT și turism.

Guvernul arată că organizarea la București a reuniunii politice la nivel înalt oferă „o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea relațiilor politice și economice ale României cu China, a celor în plan regional, precum și a celor între regiunea noastră și partenerul chinez”.

„Prin prezența a zece prim-miniștri din statele membre UE și a ministrului de Externe leton, dialogul Europa Centrală și de Est cu China asigură complementaritatea și susține consolidarea relațiilor mai ample dintre UE și China”, precizeazăă Executivul.

Reuniunea șefilor de guverne Europa Centrală și de Est — China se desfășoară în contextul prezenței premierului chinez în România și al întrevederii pe care acesta o are cu prim-ministrul român, ocazie cu care vor fi semnate un număr important de memorandumuri și acorduri bilaterale.

De asemenea, în cursul zilelor următoare, vor avea loc și întrevederi bilaterale ale premierului României cu omologii săi din țările din regiune.

Lucian Mera