6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:25
No menu items!

Premieră: RCS & RDS primește calificativ de la Moody’s, înainte ca Teszari să împrumute 350 mil. €

spot_img

rcs rds

Agenția de rating Moody’s a acordat miercuri, pentru prima dată, un calificativ corporativ provizoriu către Cable Communications Systemc (CCS), acționarul majoritar al RCS & RDS, înainte ca operatorul de cablu să atragă 350 de milioane de euro de pe piața de capital, printr-o emisiune de obligațiuni. Ratingul acordat de Moody’s reflectă puternica poziție pe piața din România și Ungaria a companiei controlate de Zoltan Teszari.

”Calificativul provizoriu B1 reflectă poziția puternică a RCS & RDS pe piețele de cablu TV, internet, telefonie și satelit din România și Ungaria, parcursul companiei din perspectiva performanței operaționale solide și abilitatea acesteia de a maximiza beneficiile aduse de o rețea ultra-performantă, având în vedere că cea mai mare parte a fazei investiționale s-a terminat”, a declarat Ivan Palacios, unul dintre vicepreședinții Moody’s, ofițer senior de credit și analistul principal pentru RCS & RDS.

În plus, potrivit lui Palacios, ratingul ia în calcul profilul financiar stabil al companiei și îmbunătățirea curbei de randament  a datoriei, rezultată în urma planificatei emisiuni de obligațiuni.

”În același timp, ratingul reflectă și dimensiunea relativ mică a RCS & RDS în comparație cu celelalte companii din grup, beneficiare de rating, mediul extrem de concurențial în care activează și concentrarea operațiunilor în România, în ciuda unei diversificări geografice”, a mai spus Palacios.

Nu în ultimul rând, ratingul reflectă expunerea companiei la riscul valutar, rezistența moderată la șocuri și generarea limitată de lichidități. Moody’s notează că RCS & RDS este cel mai mare operator de cablu din România, o afacere puternică ce beneficiază de o rețea modernă de cablu, poziție solidă pe piață și ofertă de produse integrate.

”În plus, există un potențial de creștere organică pe piața internă, care ar putea fi sprijinit de achiziții-fulger într-o vânătoare de oportunități”, notează Moody’s. Cu toate acestea, compania de rating  notează la minusuri faptul că focusarea exclusivă pe România, unde RCS & RDS generază 75% din profitul său brut, expune compania la riscurile piețelor emergente.

Moody’s vede diversificarea geografică a companiei în Ungaria, Spania, Italia și Cehia ca una pozitivă, dar imaterială în privința contribuției cu lichidități. Calificativul acordat temporar de agenție operatorului de cablu ar putea deveni unul permanent după evaluarea emisiunii de obligațiuni. Noul calificativ, cel permanent, ar putea fi diferit de cel acordat acum, în funcție de evoluția tranzacției și de interesul arătat de investitori.

Compania RCS & RDS este controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari și va lansa marți, 29 octombrie, o emisiune de obligaţiuni pe pieţele externe pentru a atrage 350 milioane euro, fondurile urmând să fie folosite pentru refinanţarea datoriilor existente.

Fondurile atrase prin plasamentul de titluri, cu maturitate în 2020, vor fi completate de un nou împrumut la termen şi de o linie de lichiditate, în vederea refinanţării datoriilor. JPMorgan este coordonatorul global al operaţiunii, iar Erste Group, SocGen şi UniCredit Bank acţionează ca aranjori. În următoarele zile vor fi organizate turnee de prezentare în Europa şi Statele Unite, în vederea atragerii de investitori.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Cable Communications Systems Olanda deţine 88,54% din acţiunile RCS&RDS, iar un pachet de 7,83% este deţinut chiar de companie. Cable Communications Systems este controlată de RCS Management, unde Zoltan Teszari deţine aproape 60% din capital.

Cosmina Croitoru