2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:15
No menu items!

Premieră în UE: România are prima colecție de constituții ale celor 28 de state membre

spot_img

Codex Constituțional a fost tipărit sub coordonarea Ministerului Justiției

SAMSUNG CAMERA PICTURES

România a înregistrat o premieră în Uniunea Europeană: prima colecție de constituții ale celor 28 de state membre, intitulată Codex Constitutional. Lucrarea a fost lansată, miercuri, la Facultate de Drept din București.

Codex Constituțional, prima colecție de constituții din Uniunea Europeană, a fost lansat, miercuri, la Facultate de Drept, în prezența ministrului justiției, Robert Cazanciuc, a decanului facultății, Flavius Baias, precum și a unor persoanlități ale vieții politice și academice. Au rostit discursuri ministrul justiției, decanul facultății, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, președintele comisiei parlamentare de revizuire a Constituției, senatorul Ioan Chelaru, președintele comisiei juridice, deputatul Bogdan Ciucă, coordonatorul lucrării, conf. univ.dr. Ștefan Deaconu, prof.univ.dr Ioan Muraru, consilierul prezidențial prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, precum și ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu.

codex constitutional

Lucrarea a fost tipărită din fonduri provenite de la Banca Mondială la Tipografia Monitorul Oficial. Codex Constituțional conține, în cele două volume, pe lângă cele 27 de legi fundamentale traduse în limba română, și explicații pe seama acestora. Totodată, lucrarea este disponibilă și în format electronic, pe site-ul Ministerului Justiției, dar și în cadrul unei aplicații pentru Android sau iPhone.

Cele 1.250 de exemplare ale Codexului vor fi distribuite către membrii Parlamentului, Guvernului, Consiliului Superior al Magistraturii, președinților instanțelor judecătorești și ai parchetelor.

Andi Topală