4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:26
No menu items!

Prefectul de Iaşi, implicat într-un accident rutier. Surse din Poliţie spun că era băut

spot_img

Prefectul Romeo Olteanu a fost amendat cu 800 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru trei luni. Polițiștii spun că etilotestul a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0,32 în aerul expirat

romeo_olteanu_1__2__1_

Prefectul judeţului Iaşi, Romeo Olteanu, a rămas fără permis de conducere după ce a fost implicat într-un accident rutier, duminică seară, în municipiul Iaşi. Surse din Poliţie spun că prefectul era băut.

Prefectul Romeo Olteanu se deplasa, duminică seară, la volanul maşinii instituţiei, marca Volkswagen Touareg, pe strada Sărărie din municipiul Iaşi, el intenţionând să ajungă la stadion, pentru a asista la meciul de fotbal CSMS Iaşi – Petrolul Ploieşti din Liga I. Potrivit prefectului de Iaşi, în momentul în care intrase într-o depăşire, de pe o stradă lăturalnică a ieşit un autoturism BMW, al cărui şofer nu s-a asigurat, cele două maşini tamponându-se.

În urma impactului, maşina în care se afla prefectul a ricoşat într-un autoturism Logan. Cele trei maşini au fost parţial avariate, însă nicio persoană nu a fost rănită.

N-am apucat să frânez, mi-a ieşit în cale o altă maşină de pe o stradă lăturalnică. Şoferul avea semnul «Stop», trebuia să aştepte.

Romeo Olteanu
prefectul județului Iași

Şoferul autoturismului BMW a susţinut că prefectul conducea cu viteză şi că el s-a asigurat înainte de a intra pe strada principală. „M-am asigurat, dar eu ce să fac, că el venea, cred, cu 100 de kilometri pe oră”, a declarat şoferul mașinii BMW.

Cei trei şoferi implicaţi în accident au fost duşi la sediul Poliţiei Rutiere, pentru a fi testaţi cu alcooltestul. Surse din Poliţie au declarat că prefectul de Iaşi avea o alcoolemie de 0,32 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă aproximativ 0,64 la mie alcool în sânge.

Aceleaşi surse au precizat că prefectul Romeo Olteanu a fost amendat cu 800 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru trei luni.

La ieşirea din sediul Poliţiei, prefectul a negat că ar fi consumat alcool: „Eu nu beau niciodată”.

R.D.