6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:33
No menu items!

Prefectul de Covasna a somat nouă primării să îndepărteze steagul secuiesc

spot_img
Prefectul de Covasna a somat nouă primării să îndepărteze steagul secuiesc
foto: exclusivnews.ro

Prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, a somat nouă primării din judeţ ca în termen de o săptămână să îndepărteze steagul secuiesc de pe sediul acestor instituţii, în caz contrar Prefectura urmând să le acţioneze în judecată.

Prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, la cererea sa, Corpul de Control al Prefecturii a făcut o verificare în judeţ pentru a vedea unde se încalcă legea privind arborarea drapelelor pe instituţiile publice, iar cu această ocazie s-a constatat că steagul secuiesc este arborat pe sediul mai multor primării: Târgu Secuiesc, Baraolt, Cernat, Lemnia, Ojdula, Ghelinţa, Vârghiş, Arcuş şi Chichiş.

„Am trimis, săptămâna trecută, o somaţie la fiecare primărie şi am cerut ca steagul să fie dat jos într-o săptămână, în caz contrar le acţionăm în judecată”, a spus Marinescu.

El a afirmat că steagul secuiesc este arborat şi pe sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi pe cel al Consiliului Judeţean Covasna, dar în aceste cazuri există deja procese pe rol şi din acest motiv nu a mai trimis somaţie.

Marinescu a precizat că pe sediile primăriilor pot fi arborate sau expuse doar însemnele sau simbolurile prevăzute de lege.

R.D.