5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 20:51
No menu items!

Prefectul Capitalei, scenariu optimist: „Am putea ajunge la o incidență de sub 1,5”

spot_img

Niciun județ din România nu se mai află în scenariul roșu. Rata de infectare a scăzut în toată țara. Potrivit datelor puse la dispoziție de autorități, 12 județe sunt în scenariul galben, iar restul sunt în scenariul verde. Prefectul Capitalei a declarat luni că sunt speranțe ca în luna mai rata de infectare în București să scadă sub 1,5 la mie.

„Nu aș vrea să mă hazardez cu privire la data la care vom ajunge la 1,5 și sper că vom ajunge cât de repede (…) Putem avea speranțe ca în luna mai să avem rata de infectare la 1,5 la mie și să putem să luăm și alte măsuri de relaxare”, a declarat prefectul Alin Stoica, precizând că eventuale noi măsuri de relaxare ar permite creșterea capacității sălilor de spectacole și restaurante la 50%, iar spectacolele în aer liber vor putea fi organizate cu prezența a 300 de spectatori.

Totuși nu este exclusă o creștere a numărului de cazuri de coronavirus după minivacanța de 1 Mai și Paște. De aceea, prefectul Alin Stoica a ținut să amintească faptul că prioritatea zero este vaccinarea.

„Scenariul pe care lucrăm este cel de vaccinare, asta este prioritatea numărul zero pentru noi în momentul de față”, a spus prefectul.