4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:18
No menu items!

Prefectul Capitalei recunoaște: Nu am nicio soluție

spot_img

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat vineri că s-a triplat incidența cazurilor COVID-19 în București și că estimarea specialiștilor este că în luna septembrie s-ar putea înregistra aproximativ 800 de infecții pe zi în regiunea București-Ilfov. Acesta a admis și că nu are nicio soluție pentru mărirea procentului de persoane vaccinate în Capitală. 

„Şedinţa de astăzi este cauzată de faptul că deja a început să crească numărul de cazuri în ultimele două săptămâni. De la o incidenţă foarte mică, de 0,03 la mie, am ajuns 0,1 la mie. Este încă o incidenţă mică, dar s-a triplat practic în ultimele două săptămâni. Am ajuns de la 6 – 14 cazuri până la 40 de cazuri. A fost un vârf de 54 de cazuri zilele trecute şi am discutat posibilele măsuri: o dată – despre creşterea rezilienţei; şi asta înseamnă protejarea medicilor, a personalului care asigură îngrijirea, în aşa fel încât dumnealor să-şi poată efectua atribuţiile şi în momentul în care valul va creşte. INSP estimează că undeva la mijlocul lunii septembrie vor fi foarte multe cazuri, cam 1.600 de cazuri pe zi, ceea ce e foarte mult. Până la acel moment trebuie să ne pregătim, cel puţin în Bucureşti, pentru că estimăm că pe Bucureşti-Ilfov vor fi cam jumătate din cazuri şi atunci trebuie să ne pregătim pentru ca sistemul sanitar să facă faţă”, a spus Alin Stoica într-o declaraţie de presă.

În perspectiva valului patru al pandemiei de COVID-19, prefectul a susținut că, din discuțiile avute cu medicii, aceștia au dat asigurări că sunt pregătiți. ”Medicii sunt pregătiți pentru valul patru. Ne uităm acum la posibilitatea facilitării procedurilor de operaționalizare. Mă refer la posibilitatea ca unele spitale să treacă în sistem COVID mai ușor. Vor exista din partea specialiștilor măsuri pentru Ministerul Sănătății”, a mai precizat prefectul Capitalei. 

El a admis că nu are nicio soluție pentru mărirea procentului de persoane vaccinate în București. ”Nu am o soluție să-i conving pe bucureșteni să se vaccineze”, a spus Alin Stoica, explicând faptul că în urma studierii unui sondaj de opinie realizat recent în rândul personalului sanitar, acesta nu are încă destule informații legate de vaccin. ”Sunt concluzii interesante. Concluzia principală e că acest personal nu e suficient informat. Unii au specificat că nu au informații, alții că nu au opțiunea unui vaccin obținut pe cale tradițională, deși există această opțiune”, a mai spus prefectul Alin Stoica.

Raluca Dan