-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:37
No menu items!

Prefectul Capitalei pune presiune pe restaurante: „Le putem închide oricând, dacă nu respectă măsurile”

spot_img

Prefectul Bucureștiului a anunțat joi, în cadrul unei declarații de presă că, împreună cu Inspecţia Sanitară a identificat baza legală prin care poate fi suspendată activitatea agenţilor economici care încalcă, în mod repetat, măsurile de protecţie sanitară. Cei prinși în defect pot rămâne închiși până la șase luni.

„Există prevederi legale care permit agenţilor constatatori să suspende activitatea agenţilor economici care în mod repetat au încălcat normele în vigoare. Adică au cel puţin două abateri. Sunt restaurante care au şi 20 de sancţiuni care au fost emise din cauza nerespectării măsurilor de siguranţă epidemiologică. Conform prevederilor legale, în cazul în care se suspendă activitatea unui astfel de comerciat, nu o poate relua timp de 6 luni”, a afirmat Alin Stoica într-o declarație de presă.

Alin Stoica a adăugat că speră să nu fie cazul de suspendarea activităţii şi fiecare să se conformeze voluntar respectării măsurilor de protecţie sanitară.