-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:19
No menu items!

Predoiu, Crețu și Falcă, validați în cursa internă a PDL pentru desemnarea prezidențiabilului

spot_img

Predoiu_SZ

Cătălin Predoiu, Simona Crețu și Gheorghe Falcă au fost validați pentru alegerile interne din PDL privind desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale de anul viitor.

„Comisia s-a întrunit aseară (duminică seară — n.r.). Am analizat toate cele trei proiecte depuse. Din punct de vedere formal au fost îndeplinit condițiile prevăzute de Statut și deciziile luate în Colegiul Director Național al partidului, urmând ca cei trei, Simona Crețu, Cătălin Predoiu și Gheorghe Falcă, să intre în campania electorală în perioada imediat următoare potrivit programului stabilit”, a declarat luni, președintele Comisiei Naționale de Integritate, Statut și Litigii a partidului, Daniel Buda, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că proiectele depuse de cei trei sunt proiecte de țară elaborate în acord cu politicile promovate de PDL.

Buda a precizat că, potrivit programului stabilit, cei trei candidați înscriși în competiția internă pentru desemnarea prezidențiabilului PDL se vor deplasa în teritoriu pentru a-și promova programele în cadrul organizațiilor. Prima rundă de alegeri se va desfășura pe 26 octombrie, la nivelul regiunii de nord-est (regiunea Moldova). „Va fi un scrutin organizat pe secții de votare, în interiorul partidului, în locuri deja stabilite”, a mai spus Buda.

R.D.