-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:06
No menu items!

Preda și Udrea recunosc că Traian Băsescu încalcă Constituția

spot_img

Cei doi susțin că alegerea prezidențiabilului Diaconescu s-a făcut după „consultarea cu președintele Băsescu”. Fostul consilier prezidențial neagă

Basescu_PMP_plaja (5)

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, luni, la B1 TV, fostul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu a fost desemnat drept candidat pentru Palatul Cotroceni în urma unor consultări interne la care a participat și Traian Băsescu.

Cristian Preda a precizat că discuţiile decisive privind desemnarea lui Cristian Diaconescu au avut loc cu o săptămână înainte de Congresul PMP de sâmbătă, în cadrul căruia a fost aleasă conducerea partidului. Europarlamentarul a spus că discuțiile au avut loc în cerc restrâns, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.

Elena Udrea declara anterior că alegerea lui Diaconescu a fost făcută în urma unor discuţii în partid, dar că „a existat o consultare a preşedintelui Traian Băsescu”.

În schimb, Cristian Diaconescu a negat, sâmbătă, că ar fi existat vreo discuţie sau o consultare cu Traian Băsescu înainte de anunţarea lui drept candidat pentru prezidenţiale. El a explicat că a fost o discuţie în cadrul PMP „de o manieră neoficială, de o manieră informală” şi colegii săi din partid au fost de acord cu această variantă, respectiv cu propunerea ca el să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale.

Valeriu Motoc