Ceremonia de primire a vicepreședintelui SUA, de la Cotroceni, va avea loc miercuri, de la ora 12.00
Președinții Camerei Deputaților și Senatului, Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu, au fost invitați la ceremonia de primire de la Palatul Cotroceni a vicepreședintelui SUA, Joe Biden.
Am primit o invitație la Cotroceni în acest sens (pentru a participa la întâlnirea cu vicepreședintele SUA Joe Biden n.r.) și în funcție de programul pe care îl am.. Sigur, sunt înclinat să vă spun să dau curs acestei invitații de a participa la discuția care va avea loc cu vicepreședintele SUA.
Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului
De asemenea, și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a spus că a primit invitația de a participa la întâlnirea cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, la Palatul Cotroceni.
Vizita vicepreședintelui american Joe Biden în România va avea loc în 20 și 21 mai. Ceremonia de primire a lui Joe Biden, de la Palatul Cotroceni, va avea loc miercuri, de la ora 12.00.
D.M.