3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:48
No menu items!

Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, cercetat pentru corupție

spot_img
Președintele Tribunalului Dâmbovița, cercetat de DNA
foto: antena3.ro

Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, Ion Miloşoiu, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit 12.500 de lei în schimbul unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care o persoană este judecată în stare de arest preventiv.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) precizează într-un comunicat de presă remis marți că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești efectuează cercetări penale față de Ion Miloșioiu, președinte al Tribunalului Dâmbovița, acuzat de trafic de influență, George Banu, acuzat de trafic de influență, Robert (fost Eftimie) Anghel, arestat preventiv, Vișan Eftimie și Gheorghe Doican – ultimii trei acuzați de cumpărare de influență.

Astfel, notează anchetatorii, pe 2 noiembrie 2010, George Banu le-a cerut lui Eftimie Vișan și lui Robert Anghel, pentru judecătorul Ion Miloșioiu, președinte al Tribunalului Dâmbovița, suma de 6.000 euro, susținând că are influență pe lângă acesta din urmă, astfel încât Robert Anghel să fie pus în libertate în dosarul în care era judecat, în stare de arest preventiv, la Tribunalul Dâmbovița. Mai mult, Banu le-a promis celor doi că, în schimbul mitei, Anghel va primi o pedeapsă cu suspendare. Suma de 6.000 de euro a fost pretinsă prin intermediul lui Gheorghe Doican, mai arată anchetatorii.

„La data de 7 noiembrie 2010, inculpatul Banu George a primit de la Anghel Robert și Eftimie Vișan, prin intermediul lui Doican Gheorghe, 12.500 lei, ca parte a sumei pretinse, pe care ar fi remis-o, în aceeași zi, magistratului judecător Miloșioiu Ion”, se mai precizează în comunicatul DNA.

Marți, Banu, Eftimie și Doican au fost reținuți de procurori pentru 24 de ore și vor fi prezentați magistraților Curții de Apel Pitești cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Judecătorul Ion Miloșioiu este cercetat în libertate pentru trafic de influență.

Raluca Dan