-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:32
No menu items!

Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, cercetat pentru corupţie, a fost suspendat din funcţie de CSM

spot_img
Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, cercetat pentru corupţie, a fost suspendat din funcţie de CSM
foto: luju.ro

Judecătorul Ion Miloşioiu, cercetat pentru trafic de influență, a fost suspendat din funcția de președinte al Tribunalului Dâmbovița și din cea de magistrat de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Membrii secției pentru judecători a CSM a decis suspendarea acestuia din funcțiile pe care le deține după ce procurorii DNA au pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia pentru trafic de influență, fiind acuzat că ar fi primit 12.500 de lei pentru a da o soluție favorabilă într-un dosar penal.

Potrivit Mediafax, procurorii DNA au solicitat încuviințarea reținerii și a arestării preventive a lui Ion Miloșioiu.

În aceeși zi, secția pentru judecători a CSM a respins cererea formulată de procurori, astfel că Ion Miloșioiu este cercetat în stare de libertate.

În acelaşi dosar, printr-o decizie din 29 mai a Curţii de Apel Piteşti, au fost arestaţi preventiv George Banu, pentru trafic de influenţă, Vişan Eftimie şi Gheorghe Doican, ambii acuzaţi de cumpărare de influenţă.

Lucian Mera