Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, s-a prezentat, luni, la Comisia de buget-finanţe din Senat, unde este audiat în legătură cu activitatea managerială a instituţiei pe care o conduce, în urma mai multor subiecte de presă, printre care şi creditul de un milion de euro luat Ioana Băsescu.
Audierea preşedintelui CEC a avut loc cu uşile închise, ca urmare a deciziei luate de membrii comisiei prezenţi la şedinţă.
La şedinţa comisiei nu participă reprezentanţii PDL şi PPDD.
La audierile din Comisia de buget-finanţe mai sunt așteptați, luni, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, şi ministrul finanţelor, Daniel Chițoiu, de la ora 13.30.
Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Cosmin Nicula, a precizat vineri că documentele cerute de comisie de la CEC Bank au fost trimise şi urmează să fie analizate de senatori, începând de luni. Printre documente se află şi lista tuturor creditelor acordate în condiţii speciale, începând cu anul 2011.
R.D.