4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:08
No menu items!

Preşedintele Argentinei ACUZĂ SUA de un complot pentru asasinarea sa

spot_img

Acuzaţiile intervin în contextul unei deteriorări a relaţiilor deja tensionate dintre Argentina şi Statele Unite, după ce ţara condusă de Cristina Fernandez de Kirchner a intrat în incapacitate de plată

Cristina-Fernandez

Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a sugerat că Statele Unite ar putea susţine un complot vizând înlăturarea sa de la putere şi chiar asasinarea sa, relatează The Guardian în ediţia electronică.

„Dacă mi se va întâmpla ceva, nu vă uitaţi spre Orientul Mijlociu, ci priviţi spre Nord”, a declarat Fernandez marţi seara, într-un discurs televizat, făcând aluzie la un presupus complot organizat de bancheri şi oameni de afaceri locali, „cu ajutor străin”, scrie The Guardian.

Fernandez declarase anterior că a primit ameninţări cu moartea din partea grupării extremiste sunnite Stat Islamic, din cauza prieteniei sale cu Papa Francisc. În discursul de marţi seara, însă, ea a sugerat că ameninţările pe care le-a primit prin intermediul a trei e-mailuri adresate serviciilor de securitate argentiniene provin din Statele Unite.

Acuzaţiile sale intervin în contextul unei deteriorări a relaţiilor deja tensionate dintre Argentina şi Statele Unite, după ce ţara condusă de Cristina Fernandez de Kirchner a intrat în incapacitate de plată în august. Fernandez îşi încheie cel de-al doilea mandat anul viitor şi nu mai poate candida din nou, dar este posibil ca fiul său, Maximo Kirchner, să candideze.

Elisa Carrio, candidatul opoziţiei de centru, a apreciat că preşedinta Fernandez este „lipsită de orice contact cu realitatea”. „Pentru că nu mai face faţă realităţii, cu rata şomajului, inflaţia mare, creşterea dolarului, ea nu mai spune că gruparea Stat Islamic încearcă să o ucidă, ci Statele Unite (…). Ea inventează conspiraţii”, a adăugat Carrio.

Sănătatea mentală a preşedintei argentiniene a mai fost pusă sub semnul întrebării, anterior, de Hillary Clinton, în 2010. „Ea primeşte medicamente?”, a întrebat Clinton în timp ce era secretar de Stat al SUA, potrivit unei telegrame diplomatice obţinute de presă.

C.A.