2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:06
No menu items!

Președintele PPE: PMP aderă la PPE în septembrie. PNL mai așteaptă

spot_img

Biroul Politic al PPE a trecut în revistă un număr de cereri de apartenență, iar președintele PPE, Joseph Daul, a salutat, în mod particular, cererea PMP. Solicitarea PNL a fost discutată doar „pe scurt”

joseph_daul

Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a afirmat, în Biroul Politic al partidului, că procesul de aderare a PMP la popularii europeni se va încheia în septembrie, potrivit unui comunicat emis după reuniune. Potrivit documentului, despre cererea PNL de aderare s-a discutat „pe scurt”.

Biroul Politic al PPE care s-a reunit la Bruxelles la începutul acestei săptămâni a discutat rezultatul victorios obținut la euroalegeri și a trecut în revistă noile cereri de apartenență, se precizează în comunicatul PPE.

Potrivit comunicatului, Biroul Politic al PPE a trecut în revistă un număr de cereri de apartenență, iar președintele PPE, Joseph Daul, a salutat, în mod particular, cererea Partidului Mișcarea Populară, din România.

Partidul Mișcarea Populară a depus deja, din februarie 2014, o cerere completă pentru a deveni membru deplin al PPE. Procesul este în desfășurare și se va încheia cu ocazia reuniunii din septembrie a Biroului Politic. De asemenea, sunt încrezător ca Grupul PPE din PE îi va accepta, oficial, pe cei doi noi membri aleși în PE în cadrul întrunirii constitutive din 4 iunie 2014.

Joseph Daul
președinte PPE

În comunicatul PPE se mai precizează că au fost discutate pe scurt și alte cereri de apartenență la PPE, printre care cele ale NCD (Italia) și PNL (România).

Comunicatul nu menţionează nimic altceva despre aderarea PNL la PPE.

R.D.