1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:49
No menu items!

Președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, al doilea dosar în instanță

spot_img

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că a refuzat efectuarea unor controale ale Curții de Conturi

Nicusor Constantinescu_SZ

Procurorii susțin, în plus, că Nicușor Constantinescu nu a respectat dispozițiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene. El este acuzat de complicitate la 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite
și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase necuvenite.

Toate cele 11 cereri care formează obiectul prezentului dosar au fost blocate de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel care a refuzat să semneze actele întocmite de compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean. Inculpatul şi-a păstrat această atitudine, de refuz, chiar şi după ce instanţele de judecată, în nouă situaţii, l-au obligat la emiterea actelor şi chiar după ce partea vătămată a încercat executarea silită a acestor hotărâri judecătoreşti.

comunicat DNA

Referitor la controalele pe care Curtea de conturi a vrut să le facă la Constanța, procurorii au stabilit că Nicușor Constantinescu, președintele consiliului Județean, a refuzat atât în 2011, cât și în 2012 și 2013 să-i primească pe inspectori.

Importanţa controlului rezultă şi din valoarea fondurilor de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului, şi anume 212.796.105 lei viraţi de Consiliul Judeţean Constanţa regiei numai în perioada 2009-2011, după cum arată Curtea de Conturi. Această situaţie s-a perpetuat pe o perioadă de timp îndelungată, din 2011 şi până în prezent Curtea de Conturi nereuşind să desfăşoare acest control.

comunicat DNA

Dosarul se va judeca la Tribunalul București. Nicușor Constantinescu este cercetat sub control judiciar deoarece a formulat mai multe cereri succesive prin care a solicitat încuviinţarea părăsirii teritoriului României pentru a se deplasa în Statele Unite ale Americii, în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Instanța i-a admis cererea, având în vedere afecţiunea severă de care suferă, până la data de 05.06.2014.

Președintele CJ Constanța este trimis în judecată într-o altă anchetă care privește perioada 2009-2013, când Constantinescu nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, ca președinte al Consiliului Județean, pentru asigurarea normelor legale privind centrele militare din raza județului.

S.M.