-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:45
No menu items!

Președintele ANI: Votul de azi, un atac fără precedent la Constituție

spot_img

Președintele ANI, Horia Georgescu, susţine că votul de astăzi prin care senatorii au  respins solicitarea ANI privind încetarea mandatutului senatorului Mircea Diaconu este un vot politic care atacă fundamental şi fără precedent Constutuţia.

„Se va putea repercuta asupra faptului că percepția va fi că România nu e un stat de drept și consecințele vor fi directe din prisma aderării la Schengen și în ceea ce privește fondurile europene unde sunt probleme de fraudă care a atins cote necontrolabile (…) Ce nu înțelege Senatul e că nu se pot pronunța pe decizii ale justiției. Justiția dă decizii care sunt obligatorii și general valabile pentru toți cetățenii României”, a spus Horia Georgescu. În opinia sa, votul politic de azi atacă fundamental și fără precedent Constituţia României, care va avea consecințe „extrem de grave asupra României”.

„Cred că prejudiciul adus azi e cel puțin la fel de grav ca atunci când ANI a fost declarată neconstituțională. Avem niște obligații asumate în momentul în care am semnat Tratatul de aderare la UE, prin MCV, are acum e asociat în mod direct și indirect cu aderarea la Schengen care oricum a fost amânată pe termen nedeterminat”, a declarat şeful ANI. (A.M)