2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:47
No menu items!

Preţul aurului, în cădere liberă. Pierderile investitorilor au ajuns la 22%

spot_img

În primul trimestru al anului, preţul aurului a scăzut dramatic, de la 1.672,2 USD/uncie, la începutul acestui an, la 1.294 USD/uncie, la sfârşitul săptămânii trecute. În procente, scăderea preţului înseamnă  22,6%.

„Aurul a fost considerat de  investitori un activ de refugiu, cu rol de protecţie împotriva inflaţiei, mai ales până în 2011. Măsurile luate pe parcursul ultimilor ani de băncile centrale pentru a impulsiona atât relansarea economică, cât şi reducerea şomajului au condus la creşterea asteptărilor de inflaţie, ceea ce a sporit interesul pentru aur”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Aurul a scăzut destul de consistent în ultimele trei luni ale anului trecut; apoi, pe parcursul lui 2013, preţul său a marcat o adevărată prabuşire, respectiv de la 1.672,2 USD/uncie. la începutul acestui an, la 1.294 USD/uncie la sfârşitul săptămânii trecute, înregistrând astfel o scădere de aproximativ 22,6% în acest an.

„În ultima perioadă, aurul s-a comportat inclusiv ca o marfă pur-şi-simplu, manifestând anumite evoluţii în consecinţă”, a precizat Silviu Pojar. Comportamentul „de marfă” al aurului i-a adus acestuia scăderi în ultima perioadă, inclusiv de pe urma rezultatelor sub aşteptări privind economia Chinei.

Ulterior, declaraţiile preşedintelui Fed, Ben Bernanke, privind posibilitatea reducerii stimulentelor monetare la finalul anului curent şi apoi eliminarea lor în 2014 au constituit „lovitura de graţie” pentru metalul preţios: investitorii nu mai au nevoie să achiziţioneze aur pentru protejarea capitalului, probabilitatea unei inflaţii mari în următorii ani scăzând semnificativ. Astfel, săptămâna trecută, preţul aurului a căzut sub nivelul de 1.300 USD/uncie, atingând minimul din septembrie 2010 şi până în prezent.

Ştefan Tănăsescu