-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:49
No menu items!

Preşedinţia ucraineană susţine că a ajuns la un acord cu miniştrii UE

spot_img

 proteste ucraina

Preşedinţia ucraineană susţine că a ajuns la un acord cu miniştrii UE în cadrul negocierilor pe tema crizei din Ucraina, iar un acord va fi semnat în cursul zilei de vineri, relatează Reuters, citat de BBC News Online.

Potrivit unei declaraţii a preşedinţiei ucraineane, negocierile din cursul nopţii cu liderii opoziţiei şi reprezentanţii UE şi ai Rusiei au condus la un acord, precizând că părţile vor semna un document la prânz.

Opoziţia şi miniştrii UE nu au confirmat până în prezent acest acord, iar surse diplomatice au declarat că negocierile au fost „foarte dificile”. Acestea s-au încheiat la ora 07.20, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski.

Miniştrii europeni au încercat să negocieze o înţelegere politică în Ucraina după violenţele care au avut loc între poliţie şi protestatarii antiguvernamentali.

C.A.