Suntem în plina viata duhovniceasca si, în acelasi timp, întâmpinam slavitul post al Nasterii Mântuitorului Iisus Hristos, post al bucuriei si întâlnirii cu Hristos în pestera Betleemului din inima noastra.
Postul, ca arma a ascultarii de Dumnezeu, este de o vechime cu Adam în Rai, cum spunea Sfântul Ioan Gura de Aur. Tocmai de aceea nenumarati sfinti asceti au enumerat foloasele postului aratând esenta spirituala a poruncii înca din Rai: „Numai din rodul pomului celui din mijlocul Raiului ne-a zis Dumnezeu: «Sa nu mâncati din el, nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti!»” (Facerea 3.3). În fapt, întelegem ca lacomia trupeasca în cele materiale nu duce la o cunoastere de Dumnezeu, ci la o moarte a sufletului: „scoate din temnita sufletul meu ca sa se marturiseasca Numelui Tau” (Psalmi 141.7). Totodata, postul nu face neaparat parte din virtuti, el este mai degraba o arma împotriva poftelor pornite din biologic sau din rational.
Sfintii din Patericul Egiptului au asemenea expresii duhovnicesti: „Multumesc Lui Dumnezeu ca nu am facut din arma postului virtute. Am baut la sete, am mâncat la foame, am dormit la oboseala, dar toate le-am facut cu masura”. Sfântul Vasile cel Mare spune: „tot lucrul bun este încununat de masura”. Iar Sfântul Apostol Pavel arata în Epistole: „Toate îmi sunt îngaduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva” (I Corinteni 6.12).
În societatea moderna de astazi, ortodoxa de altfel, gasim elemente comune cu postul, dar nu mântuitoare. Dietele de frumusete, regimul alimentar de slabit, precum si sfaturile medicale, regimul alimentar de sanatate. Desi spun sfintii ca postul este maica sanatatii, aici trebuie sa aratam ca postul trebuie împletit cu virtuti, adica fapte bune ale sufletului, care au în ele sentimentul iubirii, daruirii, sentimentul de frumos si de comuniune.
Ca sa fie numit post adevarat, trebuie sa daruim, adica mâncarea pe care n-o mâncam noi sa o daruim celui flamând, care este în post permanent, pentru ca foamea nu este post, este lipsa si neputinta – asa sa postesti: „Când postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei îsi smolesc fetele ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor” (Matei 6.16), „Tu însa, când postesti, unge capul tau si fata ta o spala” (Matei 6.16), cu alte cuvinte, sa înveti din aceasta straduinta a înfrânarii de la bucate (fie ele uscate, legume, seminte, fara untdelemn, sau vegetariene).
Nu felul mâncarii da virtutea, ci felul manifestarii în înfrânare lânga bucatele sarace, daca sta milostenia, iubirea, dorinta de a darui, ai învins. Ai gasit omul bun si curat din tine, lânga bucate sta si înfrânarea simturilor, poftelor trupului si a pornirilor rationale sau irascibile: „Mâniati-va, dar nu gresiti; de cele ce ziceti în inimile voastre, întru asternuturile voastre, va caiti” (Psalmi 4.4). Totodata, cu postul trebuie sa înmultim rugaciunea, sa-L cântam, sa-L laudam pe Dumnezeu, sa-I fim gazde în suflet, în inima, în case si în rugaciunea din minte: „Hristos Se naste, slaviti-L, Hristos din ceruri întâmpinati-L, Hristos pe pamânt înaltati-va” (Catavasiile Nasterii). De aceea, în lunile noiembrie si decembrie gasim în sinaxarul calendarului ortodox, în cultul liturgic, întâlnirea cu cei mai straluciti sfinti ai bisericii, de la cuviosi la ierarhi, de la mucenici la marturisitori si aparatori ai dreptei credinte. Aerul duhovnicesc al acestui post nu este presurat numai cu zapada si obiceiuri de sarbatori populare si folclorice, este plin de încarcatura duhovniceasca a colindelor. Care nu sunt altceva decât pericope evanghelice cântate în traditia poporului. În aceste colinde se regaseste tot tezaurul dogmatic si scripturistic al evenimentului Nasterii Mântuitorului la plinirea vremii din Fecioara Maria. De aceea, steaua, ieslea, Fecioara, îngerii, pastorii, magii, darurile, cerurile, Pruncul minunat, cetatea Ierusalimului – toate acestea sunt elemente-cadru ale Sfintei Evanghelii consemnate de cei patru Evanghelisti în legatura cu Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, acest Post nu trebuie privit ca o piedica în calea bunatatilor, ci ca un gest de respect pentru Hristos Care, Dumnezeu fiind, om s-a facut sa poata „sa ne creasca, sa ne mântuiasca”.
Atunci când ai inima buna, Hristos Însusi odihneste în ea; în fond, nu pâinea sau carnea îl departeaza pe Hristos de noi.
El doreste doar sa vada chipul icoanei Sale pe icoana chipului nostru, cum spune Dogmatica: „Noi suntem chipul Sau si asemanarea Sa”.
DE ACEEA, DACĂ El S-A NĂSCUT ȘI NOI NE NAȘTEM, DACĂ EL A POSTIT ȘI NOI POSTIM, DACĂ EL A MURIT ȘI NOI VOM MURI CU EL, DACĂ EL A ÎNVIAT ȘI NOI VOM ÎNVIA.
Sa putem cânta toti împreuna cu îngerii, magii si pastorii: „Cântati Domnului tot pamântul, caci cu slava S-a preaslavit” (Catavasiile Nasterii), „Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara” (Simbolul Credintei), stiind acestea toate, vom fi mai buni, mai drepti, mai blânzi, mai smeriti, sa putem posti usor, sa poata Hristos intra în sufletele noastre. Amin!