4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:27
No menu items!

Poștașii protestează în Piaţa Victoriei. Care sunt principalele revendicări

spot_img

Peste 2.000 de lucrători poştali protestează, sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi că salariul net lunar este sub 1.700 de lei pentru aproape 80% din întreg personalul. 

Protestul a început de la 10.00, în Piaţa Victoriei, fiind organizat de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) cu sprijinul Blocului Naţional Sindical (BNS).

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, care reprezintă aproximativ 18.000 de salariaţi, estimează o participare de circa 2.500 de membri de sindicat veniţi din toate judeţele din ţară.

Principala nemulţumire este legată de salariul scăzut al lucrătorilor poştali deoarece pentru 17.000 dintre angajaţi, adică pentru aproape 80% din întreg personalul, salariul net lunar este sub 1700 lei.

Ei mai acuză iminenţa pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă din rândul agenţilor poştali, al factorilor, oficiantelor, diriginţilor, lucrătorilor din tranzite în urma introducerii unor posibile automatizări, dar şi în lipsa abordării unor noi linii de business.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO: Antena 3