2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:43
No menu items!

Portul Constanța intră în portofoliul PSD

spot_img

Patru  parlamentari PSD de Constanța au anunțat că au depus  un proiect de lege privind trecerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța la autoritățile locale.
Iniţiativa este semnată de Alexandru Mazăre, Eduard Martin, Manuela Mitrea şi Nicolae Moga.

Parlamentarii invocă principiul decentralizării, dar şi situaţiile similare referitoare la cunoscute porturi din Europa – Anvers, Hamburg, Rotterdam, Lisabona, în care municipalităţile deţin 100% sau majoritatea acţiunilor.

Conform acestui proiect, structura finală a acționariatului CNAPMC ar fi următoarea: 51% din acțiuni vor fi deținute de către Consiliul Local Constanța, 15% de Consiliul Județean Constanța, 4% de Agigea, 3% de Năvodari, 2% de Mangalia.

Celelalte acțiuni CNAPMC rămân la Fondul Proprietatea (20%) și la Ministerul Transporturilor (5%), pentru că o lege din 2005 prevede obligativitatea reținerii acestor acțiuni în portofoliul ministerului pentru o eventuală listare pe bursă. Profitul obținut de CNAPMC va fi împărțit proporțional între acționari. CL Constanța va obține între 5 și 6 milioane de euro anual, dacă se ia în calcul profitul pe anul 2011 al CNAPMC, de circa 10 milioane euro.

În prezent, Consiliul Local Constanța deține 20% din acțiuni, din 2008, după o lege inițiată tot de parlamentarii PSD.

Primarul Radu Mazăre spusese de mai multă vreme că ar vrea să preia controlul administrativ al portului şi adversarii lui politici spun că ar fi un semnal că este interestat de de controlul afacerilor ilegale.

Pe de altă parte, la Constanţa se desfăşoară astăzi şedinţa Consiliului de Administraţie a CNAPMC în care se va stabili noua componenţă. Şi mulţi spun că, dintre cei cinci candidaţi pentru postul de manager selectaţi de  consultantul PricewaterhouseCoopers cele mai mari şanse le are preşedintele filialei Constanţa a PSD, prof. Lucian Băluţ, de la Universitatea Maritimă Civilă care a obţinut cel mai mare punctaj. Alegerea lui le-ar da apoă la moară celor care susţin că portul Constanţa e pe punctual să devină o afacere de familie a PDS. (S.S.)