1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:08
No menu items!

Portarul unei echipe din Liga 3 a suferit o comoție cerebrală după ce a fost lovit, pe teren, de un adversar

spot_img

Incidentul deosebit de grav a avut loc la un meci jucat în Liga a 3-a, între Sporting Liești – Metalul Buzău din eșalonul al treilea din România care a avut loc sâmbătă seara. Portarul echipei Liești a căzut secerat la pământ după ce a fost lovit cu piciorul de un adversar.

Cosmin Vădeanu, portarul echipei Sporting Liești s-a prăbușit inconștient pe teren imediat după lovitură, iar medicii au intervenit de urgență și i-au acordat îngrijiri medicale până când la sosirea unui echipajul SMURD.

Sportivul de 23 de ani a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Galați.

Medicii de la SMURD spun că fotbalistul, în vârstă de 23 de ani, a suferit o comoție cerebrală, o fractură de piramidă nazală și și-a pierdut și un dinte, dar este în stare stabilă, potrivit Antena 3.

Imediat după ce sportivul a fost preluat de echipajul SMURD, suporterii aflați la meci și oficialii clubului Sporting Liești l-au acuzat pe arbitrul partidei din Liga 3 că a întârziat aterizarea elicopterului pentru că nu a oprit meciul la timp.

C.D.