-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:31
No menu items!

Poroșenko, învestit ca președinte al Ucrainei. Ce a declarat la adresa Rusiei

spot_img

Noul lider de stat a spus că refuză orice ”compromis” cu Rusia în privința Europei și Crimeei

porosenko

Ceremonia de învestire a lui Petro Poroşenko ca al cincilea preşedinte al Ucrainei independente a început sâmbătă, în Parlament, la Kiev, în prezenţa a numeroşi şefi de stat. Noul preşedinte a declarat, în cursul ceremoniei, că va refuza orice „compromis” cu Rusia în privinţa orientării europene a ţării sale şi asupra apartenenţei Crimeei la Ucraina.

„Crimeea a fost şi va rămâne ucraineană”, a declarat el, provocând aplauze în Parlament, unde se află numeroşi şefi de stat. „I-am spus în mod clar acest lucru liderului rus în Normandia”, a adăugat Petro Poroşenko.

El i-a citat pe primii trei preşedinţi ucraineni, omiţându-l pe Viktor Ianukovici, destituit la sfârşitul lui februarie.

Poroşenko, un miliardar prooccidental, în vârstă de 48 de ani, a fost ales din primul tur, pe 25 mai, cu 54,7% din voturile exprimate. El este succesorul lui Viktor Ianukovici, destituit la sfârşitul lui februarie în urma unei băi de sânge în Piaţa Maidan, la Kiev, după ce a fugit în Rusia, în urma a trei luni de contestare proeuropeană.

El a devansat-o pe Iulia Timoşenko (12,8%), un fost premier, prezentă sâmbătă la învestire, purtând faimoasa sa coafură care a făcut-o celebră în timpul „revoluţiei portocalii” din 2004.

C.C.