6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:26
No menu items!

Poroşenko: Situaţia în estul Ucrainei s-a schimbat radical de la armistiţiu. Regiunea va rămâne parte a Ucrainei

spot_img

Kievul şi separatiştii au semnat la Minsk un acord care prevede în primul rând o încetare a focului

putin si porosenko

Situaţia în estul Ucrainei s-a „schimbat radical” de la intrarea în vigoare a armistiţiului cu separatiştii proruşi, vineri, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele Petro Poroşenko, informează AFP.

Preşedintele Ucrainei a anunţat că va supune Parlamentului un proiect de lege care să garanteze mai multă autonomie estului separatist prorus, dar a precizat că această regiune va rămâne în cadrul ţării.

„Situaţia pe front s-a schimbat radical. Înainte de anunţarea armistiţiului, Ucraina pierdea zilnic zeci de vieţi de eroi”, a declarat şeful statului.

Dar „Ucraina nu a făcut nicio concesie asupra integrităţii sale teritoriale”, iar estul ţării va rămâne „parte a Ucrainei”, a subliniat el.

Nu poate fi vorba despre o federalizare sau vreo separare (a regiunilor din est). Legea privind o administraţie autonomă temporară pentru districtele Doneţk şi Lugansk (două fiefuri ale rebelilor) prevede un statut care menţine aceste regiuni în Ucraina

Petro Poroşenko,

președintele Ucrainei

Kievul şi separatiştii au semnat vineri la Minsk un acord care prevede în primul rând o încetare a focului, respectat în general, în pofida acuzaţiilor reciproce de încălcare.

Separatiștii proruși doresc independență pentru teritoriul lor și nu menținerea în cadrul țării cu atribuții sporite, așa cum dorește președintele ucrainean, a afirmat pentru AFP un responsabil al rebelilor.

„Nu avem în vedere să rămânem o parte a Ucrainei”, a declarat Andrei Purghin, așa-numitul vicepremier al autoproclamatei „republici populare” Donețk.

C.A.