În iunie s-au născut 16.098 de copii şi au murit 19.284 de persoane, potrivit Instititutului Național de Statistică
Populaţia României a scăzut cu 3.186 în luna iunie, când s-au născut peste 16.000 de copii şi au decedat aproximativ 19.300 de persoane.
Potrivit datelor făcute publice luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), în iunie s-au născut 16.098 de copii, cu 894 mai mulţi decât în luna mai şi au decedat 19.284 de persoane, cu 1.619 mai puţine.
Sporul natural a fost negativ în luna iunie, de 3.186 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna mai (5.699 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iunie, a fost de 141, în creştere faţă de luna mai (137 decedaţi sub 1 an).
Institutul Național de Statistică
comunicat de presă
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în iunie, 10.054 de căsătorii, cu 666 mai puţine decât în luna mai, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 a fost de 2.201, cu 75 mai puţine decât în luna precedentă.
În iunie 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost cu 495 mai mic, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 550 mai mic.
Sporul natural a fost negativ în luna iunie 2014 (-3186 persoane), la fel ca în luna iunie 2013 (-3241 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 2 mai mare decât în luna iunie 2013.
Institutul Național de Statistică
comunicat de presă
În iunie 2014 au fost încheiate cu 2.102 mai puţine căsătorii decât în aceeaşi lună a anului trecut, iar numărul divorţurilor a scăzut cu 55.
R.D.