-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:09
No menu items!

Populația României din ce în ce mai redusă. Aproximativ 10 milioane de români sunt în străinătate

spot_img

Avem aproape 10 milioane de români care locuiesc în afara granițelor țării. Cifrele surprinzător de mari au fost prezentate de ministrul românilor de pretutindeni, Natalia Intotero, însă aceleași cifre apar încă din 2017 în strategia Guvernului.

Corupția, calitatea slabă a clasei politice și veniturile mici sunt motivele invocate oficial de românii care au ales să părăsească România în favoarea altor state din Uniunea Europenă.

Cele mai mari comunităţi de români născuţi în România sunt în Italia (1,1 milioane de români), urmată de Spania (660.000 de români), Germania (peste 530.000), Marea Britanie (380.000), Austria (peste 90.000 de români). O altă cifră care surprinde este cea a a copiilor născuți în aceste țări din părinți români: 630.000, potrivit celui mai recent raport OECD.

Numărul total al românilor de pretutindeni este aproximativ de 9.700.000. Numărul exact al românilor de pretudinteni este greu de estimat, întrucât mulți dintre aceștia nu-și stabilesc domiciliul legal în țara gazdă. Din punctul meu de vedere, cred că ar trebuie să fie făcut un nou recensământ„, a spus Natalia Intotero.

În prezent, Diaspora numără 5,6 milioane de români.

Restul de 4,1 se regăsesc în comunităţile istorice, adică în Bucovina din Ucraina, în Timoc, Valea Moravei sau Banatul sârbesc, potrivit spuselor ministrului Intotero.