1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:35
No menu items!

Popularii Europeni îşi aleg noua conducere la Bucureşti

spot_img

Popularii europeni s-au reunit la Bucureşti, puntcul principal de pe agenda reuniunii fiind alegerea conducerii care are loc odatã la trei ani, potrivit statutului PPE. Unicul candidat pentru preşedinţia PPE este fostul premier belgian, Wilfried Martens, care se află la conducerea Popularilor Europeni din 1992. Joi se vor alege şi cei zece vicepreşedinţi şi noul trezorier.

Manifestarea are loc în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintelui Partidului Popular European, Wilfried Martens, liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, preşedintelui României, Traian Bãsescu, cancelarului german Angela Merkel, preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy. De asemenea, printre invitaţi se numără şi premierul Bulgariei, Boiko Borisov, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, premierul polonez Donald Tusk.

Blaga nu a ezitat să critice guvernul Ponta/

În prima parte a reuniunii, preşedintele democrat-liberalilor, Vasile Blaga, a susţinut că percepţia negativă exprimată de liderii europeni cu privire la evenimentele politice din această vară nu a fost una asupra României, ci a celor care au încercat să nu respecte valorile democratice, adică premierul Ponta şi miniştrii săi. El a acuzat USL că a dorit să lovească instituţiile statului. „Nu a fost o percepţie negativă asupra României, ci asupra celor care au încercat să nu respecte valorile europene. Până la urmă, nu România a fost sancţionată, ci domnul Ponta şi guvernul pe care-l conduce. A fost o lungă vară fierbinte, şi la propriu şi la figurat, cu încercări clare ale USL-ului de a lovi instituţiile statului, lucru de altfel sancţionat de UE, şi nu doar de colegii noştri care astãzi sunt prezenþi aici sau vor veni în continuare, ci chiar de colegi de-ai domnului Ponta”, a afirmat Vasile Blaga.

Stolojan a recunoscut că europenii au învăţat o lecţie dificilă

„Europenii au învăţat o lecţie dificilă în perioada acestei crize, dar am găsit că a ne ridica deasupra provocărilor şi a face eforturi pentru depăşirea crizei necesită mai multă Europă. În acelaşi timp, avem nevoie de o Europă mai puternică. Sperâm că forţa care va veni la summiturile Consiliului European ne va asigura decizii politice corecte, pentru a face progrese în privinţa principalelor subiecte aflate în dezbatere la nivel european şi naţional, în construirea unei Europe autentice şi a unei uniuni monetare şi în atingerea unui compromis pozitiv asupra cadrului financiar multianual 2014 – 2020”, a spus la rândul său fostul premier Teodor Stolojan, europarlamentar PDL. (C.C)