-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:59
No menu items!

Ponta şi-a învăţat lecţia. Nu pleacă la Bruxelles fără mandat de la Băsescu

spot_img

Victor Ponta a precizat că nu va pleca la reuniunea extraordinară a Consiliului European privind bugetul pentru perioada 2014-2020 dacă nu va primi un mandat în acest sens din partea preşedintelui Traian Băsescu.

Premierul a subliniat că nu va participa la Consiliul European fără mandat de la Cotroceni, deoarece, în acest caz, nu exista o hotărâre a Curţii Constituţionale privind nivelul de reprezentare a României. „Nu, pentru că nu exista o hotărâre a Curţii Constituţionale. Din moment ce fac cerere preşedintelui să îmi dea mandat…nu îmi dă mandat, se duce domnia sa, dar nu-i probema că se duce Băsescu sau Ponta, ci cu ce te întorci de la acea întâlnire. Dacă te duci cu toate documentele şi cu toate negocierile pe care noi le-am purtat până acum cu ceilalţi prim-miniştri şi cu preşedintele Comisiei Europene şi te întorci cu un buget bun pentru România în 2014-2020, care să îţi permită să te dezvolţi şi să plăteşti inclusiv pensia, maşinile şi casa domnului fost preşedinte Băsescu sau dacă te întorci aşa cum ai plecat”, a spus Ponta. El a precizat că este dispus să meargă şi la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Băsescu pe această temă, dacă şeful statului va dori o astfel de discuţie. (A.M)