-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:43
No menu items!

Ponta vrea supraveghere bancară europeană, dar pune condiţii

spot_img

România ar trebui să facă parte din mecanismul de supraveghere bancară, care urmează să fie instituit gradual din 2013, dar să fie tratată de o manieră egală cu statele din zona euro, a declarat marţi premierul Victor Ponta.

” Diviziunea sau împărţirea între cei care sunt în zona euro şi cei care nu sunt în zona euro nu este agreată şi nu ţine de complexe, ci de faptul că nu poţi să participi la ceva la care nu ai niciun cuvânt de spus. Versiunea iniţială era clar dezavantajoasă pentru români’, a afirmat premierul, subliniind că îşi exprimă această opinie după ce a discutat subiectul şi cu ministrul Finanţelor.

Şeful guvernului a subliniat că România nu trebuie să rămână în afara evoluţiilor din Uniunea Europeană şi a ţinut să precizeze că, deşi este social-democrat, şi el este pentru ”mai multă Europă”, făcând aluzie la sloganul sub care s/a desfășurat la București congresul PPE, ”Mai multă Europă”.

Victor Ponta a mai spus că România nu trebuie să rămână pe dinafara evoluţiilor şi schimbărilor adăund că, deși social-democrat, consider și el că că trebuie mai multă Europă, ”dar la modul onest, nu la modul ipocrit”. Este important ca România să fie alături de celelalte ţări europene, dar la egalitate. Premierul consider că prima propunere, aceea în care toți cei din afara zonei euro participau la mecanismul de supraveghere bancară fără a avea însă niciun drept iar Polonia şi de România au respins acest scenariu.
El a menţionat că va discuta subiectul referitor la mecanismul de supraveghere bancară şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu și a adăugat că-i va cere oficial președintelui Băsescu un mandat pentru participarea la Consiliul European de la sfârşitul lui noiembrie pentru a negocia pentru România banii pe care UE îi va aloca pentru perioada 2014-2020. “Voi solicita preşedintelui, în baza deciziei CCR şi în baza faptului că am participat direct până acum la toate negocierile şi discuţiile pe bugetul UE 2014-2020, fiind vorba de un summit excepţional pe teme bugetare, care e de competenţa guvernului, dacă preşedintele îmi va da mandatul să reprezint România, o voi face”, a spus Ponta.  Potrivit deciziei Curţii Constituţionale, preşedintele reprezintă România la summiturile europene, el putând însă să-l delege pe şeful guvernului la reuniunile de acest tip.

Problema reprezentării a fost  cea care a încins spiritele vara aceasta premierul mergând la Bruxelles fără să ceară un mandate din partea președintelui, primind însă unul din partea Parlamentului.
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns, săptămâna trecută, la un acord pentru o introducere ”gradual” a mecanismului de supraveghere bancară în zona euro în 2013. (S.S.)