Premierul Victor Ponta l-a întâlnit la sediul Guvernului pe ambasadorul Rusiei la Bucureşti pentru a discuta despre viitoarea privatizare a combinatului Oltchim. La întrevedere au participat şi miniştrii Economiei şi Finanţelor.
Luni dimineaţa, premierul s-a întâlnit la Guvern cu ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru a discuta despre repornirea Oltchim. Ulterior a avut şi o convorbire prin telefon cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului.
Premierul anunţase anterior că guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim, care se preconizează să fie perfectată în primul trimestru al anului viitor, să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic, şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine.
El a susţinut că şi-ar dori la Oltchim şi un investitor american, englez sau francez, dar a adăugat că investitorii din aceste ţări dispun deja de propriile combinate şi că doar grupul rus TISE s-a arătat interest.
Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.
Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat întrucât cel care şi-a adjudecat pachetul de acţiuni deţinut de stat nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.
Pe de altă parte, ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, afirmă că luni au loc discuţii între Ministerul Economiei şi Bancpost pentru deblocarea contului în care se află o parte din banii de avans pe august pentru angajaţii Oltchim, existând posibilitatea ca oamenii să îşi încaseze banii în cursul zilei. (S.S.)