3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:07
No menu items!

Ponta spune că anul acesta va începe construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov

spot_img

Autostrada-Comarnic-Brasov

Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, la Ploieşti, că anul acesta va începe construcţia tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov, susţinând că astfel vrea „să-şi ţină cuvântul” faţă de şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, în primul rând, faţă de prahoveni şi faţă de toţi românii.

„Anul acesta vreau să-mi ţin cuvântul faţă de Mircea Cosma (preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu – n.r.) în primul rând, faţă de prahoveni şi faţă de toţi românii, anul acesta începem Comarnic – Braşov, autostrada de care are nevoie România. Şi cred că o să fiu aici, alături de voi, şi când o să o inaugurăm. Pentru că ştiţi, Bucureşti – Ploieşti a fost începută de Tăriceanu şi a fost inaugurată de Ponta, vreau să fiu cel care începe Comarnic – Braşov şi cine veţi decide dumneavoastră să o inaugureze”, a afirmat Victor Ponta, citat de Mediafax.

Premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova s-au întâlnit la jumătatea lunii ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asocierii Vinci – Strabag – Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un Memorandum de înţelegere.

Autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, iar taxa de utilizare avută în vedere va fi de 5,7 lei plus TVA, lucrările de construcţie urmând să înceapă la finalul lunii aprilie, anunţa premierul la acel moment.

Ponta mai arăta că Guvernul a rezervat în buget 100 milioane lei pentru exproprieri, subliniind că toate terenurile sunt în extravilan.

La sfârşitul lunii martie, ministrul Transporturilor, Dan Şova, anunţa că un contract pentru construcţia autostrăzii va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum se anunţse iniţial, amânarea termenului fiind un lucru „eminamente pozitiv” întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul ferm din partea BEI, BERD şi BM pentru susţinerea proiectului.

Autostrada Comarnic-Braşov va avea o distanţă de 53,215 kilometri plus 7 kilometri de drumuri de legătură şi ca incluse 3 tuneluri, 19 viaducte, 15 poduri precum şi 3 noduri de ieşire (Sinaia-Buşteni, Predeal şi Râşnov).

C.C.