Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că schema de înjumătăţire a ratelor bancare pentru anumite persoane va fi aplicată de la 1 iulie, iar creditul fiscal va intra în vigoare după doi ani, din 2016.
Este pentru acest an, de la 1 iulie. Ministrul Finanţelor a explicat un lucru care este atât de tehnic încât nu încape (în titlul ştirilor n.r.). De la 1 iulie se poate aplica acea înjumătăţire a ratei pe o perioadă de doi ani, creditul fiscal intră în vigoare din 2016, după doi ani, asta încerca să spună ministrul, dar nu are cum să spună în cuvinte foarte simple lucruri complicate. Încearcă şi ea, săraca, ce să facem…eu sunt traducătorul.
Victor Ponta
premier
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat, marţi, într-un interviu acordat la Adevărul, că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populaţiei, cunoscută ca electorată, va suferi modificări de calcul faţă de formula ministrului bugetului, Liviu Voinea, şi va intra în vigoare începând cu anul 2016.
Se va aplica, dar vreau să o supun dezbaterii atât cu băncile, cât şi cu mediul academic. Noul plan este să ajutăm pe cei cu venituri mici din 2016, am format un grup care să identifice orice posibilă problemă. Dacă sunt persoane cu venituri mici, e bine să fie ajutaţi înainte ca acest împrumut să de devină neperformant. Trebuie să fie mai puţin birocratică. Am mai schimbat formula domnului Voinea.
Ioana Petrescu
ministru de finanțe
D.M.