Postarea făcută de premier, vineri dimineața, survine declarației făcută joi seara de președinte care a susținut că, în opinia sa, cea mai bună variantă ar fi un guvern PNL
Liderul PSD, premierul Victor Ponta arată – într-o postare făcută pe contul său de Facebook vineri dimineața – după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte un guvern PNL, că Executivul pe care îl conduce este social-liberal şi a îndeplinit programul USL în proporţie de 80%. Ponta susține că programul său guvernamental este cea mai bună variantă pentru România.
PSD trebuie să aibă grijă de electoratul tradițional, dar trebuie să fie totodată un partid de centru, pro business, pro oameni tineri. Guvernul pe care îl conduc este un guvern social-liberal și a îndeplinit programul USL în proporție de 80%. Cred că pentru 2015 și 2016 programul nostru este cea mai bună variantă pentru România.
Victor Ponta
premier, postare pe Facebook