2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:15
No menu items!

Ponta: Redevenţele pentru off-shore ar trebui reduse. Ioana Petrescu: Noul sistem de redevențe e gata

spot_img

Reprezentanții Guvernului afirmă că noul sistem de taxare va  fi promovat ca lege prin Parlament și aplicat din 2016

 petrom

Redevenţele pentru sectorul hidrocarburilor ar trebui reduse în cazul exploatărilor off-shore, pentru a sprijini investițiile, iar acest tip de taxă nu ar trebui văzut drept o ”soluție magică” pentru sistemul fiscal din România, a afirmat joi premierul Victor Ponta, într-o dezbatere despre fiscalitate, la Academia Română.

”Este necesară şi o fundamentare: de ce le dublăm, de ce le triplăm, de ce le scădem. Studiul Băncii Mondiale discutat cu FMI şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României vrea să ne creeze un cadru fundamentat, unde mărim şi unde nu le mărim. De exemplu, pentru explorările şi exploatările off-shore trebuie să le scădem, dacă mă întrebaţi, pentru că, altfel, nimeni nu va investi miliarde de dolari dacă nu au facilităţi pentru a-şi recupera aceşti bani în următorii 5-10-15 ani”, a declarat Ponta.

Premierul a mai spus că în cazul redevenţelor este necesar un consens cu opoziţia, astfel încât sistemul care va fi adoptat de Guvern să nu fie schimbat ulterior.

La același eveniment, Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor a declarat că, în ultimul an, s-a lucrat împreună cu specialiștii la crearea unui alt sistem de taxare în domeniul resurselor, iar acest sistem este gata. ”Redefinim sistemul, redevențele nu se duc nici în sus, nici în jos”, a afirmat Ioana Petrescu. Aceasta a adăugat că sistemul va fi în dezbatere publică timp de un an și va trece prin Parlament, urmând să fie adoptat din 2016.

”Acest sector este absolut esențial pentru România. Dacă vrem să avem independență energetică, trebui să tratăm cu multă atenție acest sector și trebui să avem grijă ca acest sistem de taxare să aducă bani la buget și, pe de altă parte, să nu descurajeze investițiile”, a mai spus Ioana Petrescu.