6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:46
No menu items!

Ponta pune rezoluţia în coasta preşedintelui

spot_img

Premierul Victor Ponta dă vina pe greaua moştenire preluată de Guvernul său de la pedelişti.”Am moştenit un dezastru în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene şi am reuşit în cele şase luni să îndreptăm o parte semnificativă din acest dezastru.

Critica, şi a preşedintelui Traian Băsescu şi a celor de la PDL, este că nu am reuşit ca în şase luni, din dezastrul pe care l-am moştenit, să facem deodată, totul, un paradis. Soluţia pe care ei o propun este să vină înapoi cei care au produs dezastrul. În acest domeniu al realităţilor, al cifrelor, al rapoaretelor de audit atât interne cât şi cele ale UE, demagogia şi minciuna promovată atât de preşedintele Traian Băsescu şi de reprezentanţii săi din PDL nu pot decât să facă mai mult rău, iar rezultatele sunt cele pe care le cunoaşteţi şi pe care le punem de fiecare dată la dispoziţia opiniei publice din România, care sigur a constatat şi poate să judece pe 9 decembrie dacă actualul Guvern a făcut destul de mult pentru a îndrepta dezastrul moştenit sau dacă sigur dl Băsescu, dl Botiş, dl Lăzăroiu, doamna Barbu, dna Boagiu şi toti cei care ne-au adus în situaţia de blocaj actual trebuie să se întoarcă la butoane”, a declarat Ponta.

El a arătat că Guvernul a reuşit, în cele şase luni, să deblocheze trei din cele cinci programe operaţionale sectoriale, următoarele două, „prin eforturi susţinute şi acceptarea de corecţii conform procedurilor europene”, fiind toate şansele să fie deblocate în perioada următoare.

Rezoluţie pentru preşedinte

USL a adoptat totodată luni o rezoluţie prin care îi solicită preşedintelui Traian Băsescu ”să apere interesul ţării noastre” la Consiliul European de la Bruxelles. ”USL susţine propunerile formulate pentru viitorul exerciţiu bugetar al UE de către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, precum şi de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. USL consideră că Preşedintele României trebuie să apere interesul ţării noastre la Consiliul European, susţinând această propunere venită dinspre Comisia Europeană şi Parlamentul European, şi îl asigură de întreg sprijinul majorităţii parlamentare a USL în acest sens. Preşedintele României trebuie să înţeleagă şi să accepte responsabilitatea pe care şi-a asumat-o prin prezenţa sa la Consiliul European. România este îndreptăţită să primească un buget mai consistent, iar Preşedintele României are răspunderea de a se lupta pentru acest lucru şi de a nu fi de acord cu diminuarea bugetului pentru România. Ca formaţiune politică ce deţine majoritatea parlamentară în prezent şi, foarte probabil, şi în viitorul Parlament, USL consideră Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună drept elemente fundamentale ale proiectului european, în acord cu valorile UE”, se arată în textul rezoluţiei USL. (C.C)